O elevă din Perth, Australia, care s-a sinucis după ce a fost batjocorită de colegi la școală, a scris un mesaj emoționant cu doar câteva ore înainte să își pună capăt zilelor.
În ultima zi a anului trecut, Rochelle Pryor (14 ani) a fost adusă la spital, unde a murit pe 9 ianuarie. Ea a transmis un mesaj câtorva prieteni, înainte să fie găsită inconștientă de tatăl ei, în dormitor. „În momentul în care o să plec, batjocura și rasismul vor înceta”, a scris tânăra Rochelle, scrie Libertatea.ro
Adolescenta a fost bătută în fața școlii, în luna august a anului trecut. Potrivit mamei ei, ea a venit acasă cu mai multe tăieturi pe picioare. „După ce s-a întâmplat asta, era supărată mereu și speriată. A spus că nu mai vrea să meargă la școală”, a spus mama ei, potrivit news.com.au.
Prietenii tinerii au postat mai multe mesaje de omagiere pe rețelele sociale, după ce au auzit că ea s-a stins. „Am plâns atât de mult încât nu mai văd bine… te rog, întoarce-te! / Ultimele zile vorbeam despre culoarea cu care ai vrea să-ți vopsești părul și tu vorbeai despre… albastru și mov! Dacă știam că era ultima dată când urma să te văd, te opream!”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise.