Mesajul Zinaidei Greceanîi pentru oamenii muncii: “Pământul rodește unde mâna muncește!”

Moldovenii se disting prin sârguință, ei pun mult suflet în tot ce fac. De aceea, Ziua Muncii este o sărbătoare specială pentru concetățenii noștri. Ea este considerată simbolul primăverii, speranțelor și respectului pentru munca umană, în primul rând – din partea statului.

Parlamentul Republicii Moldova a promovat mai multe inițiative pentru a susține viabilitatea pieței forței de muncă, în condițiile crizei pandemice.

Pentru angajatori, a fost instituit moratoriul asupra controalelor, au fost aprobate subvențiile pentru achitarea dobânzilor la credite, lansat programul de rambursare a TVA, prelungit termenul de depunere a declarațiilor și dărilor de seamă, în prima lectură votată reducerea la 6% a TVA pentru HoReCa, etc.

Pentru angajați, a fost instituită îndemnizația de șomaj, majorate salariile lucrătorilor medicali, urmau să fie aporobate următoarea creștere cu 40%, achitarea restanțelor salariale ale angajaților de la ”Calea Ferată a Moldovei” și instituită subvenționarea asociațiilor obștești naționale ale persoanelor cu dizabilități.

Decizia Curții Constituționale și semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului fac imposibilă realizarea acestor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților.

Totuși, pentru o perspectivă durabilă Legislativul a reușit să adopte mai multe legi importante: a fost ratificată Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind serviciile de sănătate ocupațională, modificat Codul muncii pentru a motiva salariații care muncesc în condiții cu risc sporit pentru sănătate, votată legea conform căreia cadrele didactice angajate în baza contractului individual pe perioadă determinată vor beneficia de concediu anual plătit, au fost instituite vouchere pentru munca prestată de zilieri în agricultură, a fost aprobat un nou mecanism de indexare a pensiilor și multe altele.

“Vom continua să căutăm soluții pentru a susține salariații care muncesc și contribuie la dezvoltarea statului și pensionarii care și-au dedicat cei mai buni ani din viață acestui scop. Ne dorim ca munca să aducă bucurie oamenilor și să fie apreciată la justa valoare.

Felicitări, dragi concetățeni, cu ocazia Zilei de 1 Mai! Să vă fie primăvara plină de bucurie, fericire și optimism, iar casa – de înțelegere și dragoste. Vă doresc pace, sănătate și bunăstare!”, a transmis Greceanîi cu ocazia Zilei de 1 Mai.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share