Social

Metoda ingenioasă prin care doi hoţi furau rochii din magazine. Poliţia e pe urmele lor

Pinterest LinkedIn Tumblr

O nouă metodă ingenioasă prin care doi tineri din Galaţi au reuşit să păcălească vigilenţa angajaţilor a două magazine din Galaţi şi să fure rochii a ajuns în atenţia oamenilor legii care au deschis o anchetă şi încearcă să dea de urma hoţilor de haine. Cei doi, din câte se pare, formează un cuplu. Întreaga lor operaţiune de furt din magazine a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Doi tineri din Galați au fost suprinși de camerele de supraveghere din două magazine în timp ce fură rochii. Metoda este una ieşită din comun, iar cuplul a dat lovitura de două ori în mai puțin de o lună. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se observă cum cei doi, un băiat și o fată, se uită atent la haine. Își aleg cu atenție produsele dorite, iar rochiile sunt furate cu tot cu umeraș și ascunse în pantalonii tânărului, relatează româniatv.net.

Imaginile au fost publicate pe o pagină de socializare, oamenii legii intuind, după vizualizarea imaginilor, că modul de operare al celor doi a mai fost aplicat cu success şi în alte dăţi. Modul de operare pare sa fie unul de success. Deocamdată, din primele cercetări, poliţiştii au reuşit să descopere că hoții au dat lovitura în două magzine în decurs de mai putin de o lună.

loading...

Comments are closed.