Metodologia de finanțare bugetară standard a instituțiilor publice de învățământ superior discutată în cadrul ședinței Consiliului Rectorilor din Republica Moldova

Metodologia de finanțare bugetară standard a instituțiilor publice de învățământ superior, implementarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, stabilirea taxelor de studii, dezvoltarea universităților regionale, promovarea imaginii învățământului universitar, în special cel pedagogic, acestea și alte subiecte au fost abordate astăzi, 25 noiembrie în cadrul ședinței cu Consiliului Rectorilor din Moldova.

Prezent la eveniment, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a subliniat importanța unei colaborări eficiente între instituțiile de învățământ superior din țara noastră. În context, oficialul a invitat participanții la ședință să vorbească despre provocările cu care se confruntă sistemul învățământului superior din Republica Moldova.

În cadrul ședinței de lucru au fost prezentate principalele prevederi ale Metodologiei de finanțare bugetară standard a instituțiilor publice de învățământ superior. Astfel, reprezentanții Consiliului Rectorilor din Moldova au venit cu propuneri de îmbunătățire a acesteia.

Metodologia de finanțare bugetară standard a instituţiilor publice de învăţământ superior stabilește modul de finanțare din bugetul de stat a instituțiilor publice de învățământ superior în bază de cost standard per student și coeficienți de ajustare (asociată ciclurilor de studii superioare de licență și master) în procesul bugetar.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share