Articolele semnate de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” în marginea problemei anexării de către Imperiul Rus a Basarabiei, în urma încheierii tratatului ruso-turc de la București în anul 1812, reflectă nu doar premisele, metodele, dar și consecințele politicii expansioniste ruse, valabilă și astăzi.
Mihai Eminescu, în calitate de istoric și aprig apărător al adevărului, își dă bine seama de unde și cu ce scop izvorau pretențiile Imperiului Țarist asupra Țărilor Românești: „…luptele au urmat din prisosul de putere omenească ce s-a produs totdeauna în Rusia. […] ele dau mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne”, scrie Reper.md
Mihai Eminescu considera cedarea Basarabiei o fraudă: „Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă”.
Eminescu înțelege și explică graba în care s-a produs ruptura Basarabiei din vechiul Principat al Moldovei: „Napoleon era asupra intrării în Rusia și trupele rusești se-ntorceau în marș forțat, în ruptul capului, luînd fața pămîntului românesc pe tălpile lor”
Mai mult, într-un articol întreg dedicat politicii expansioniste a Rusiei, sunt expuse metodele otrăvitoare ale acesteia aplicate celor cuceriți: „Ca orice putere mare, rușii, acolo unde văd că vor întîmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară spre a surpa încet, încet, temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Puterea lor în țările ocupate e blîndă, dar plină de o dulceață demoralizatoare: și tot astfel, în țările cucerite, la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă ei se înăspresc pînă ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriților”
Aceeași metodă i-a fost aplicată Basarabiei. La început, Rusia oferă condiții de dezvoltare autonomă a provinciei, însă trece puțin timp și începe un intens proces de deznaționalizare, prin introducerea limbii ruse în administrație, biserică și învățămînt.
În articolele sale, Mihai Eminescu aduce la cunoștința cititorului cum a fost tratată această problemă în diverse publicații ale timpului, cum ar fi Le Nord sau Viedomosti, în care se susținea ideea că: „Rușii nu au luat Basarabia de la Moldova, ci de la turci și de la tătari, nu prin convențiune, ci cu sabia”. Istoricii ruși susțin că moldovenilor li s-a împlinit ”visul de veacuri” de a se alipi la mult râvnita Rusie creștină. Orice scuză n-ar folosi Rusia pentru acțiunile sale, ne dăm bine seama că Basarabia nu a fost eliberată de sub jug, ci a trecut de pe mâna unui asupritor la altul și a devenit nimic altceva decât trofeu de război.
Nu e de mirare că consecințele tratatului de pace de la București din 1812 se resimt și astăzi. Astăzi, în regiunea dintre cele două rîuri, Nistru și Prut, oamenii se confruntă cu problema identității naționale, ceea ce conduce iminent la dezbinarea societății. O societate care nu-și cunoaște istoria sau, mai bine zis, căreia i s-a rescris istoria, nu poate să-și gestioneze acțiunile fără implicarea unei ”supraputeri”. De două sute de ani încoace, pe teritoriul Basarabiei nu pare să se fi schimbat mare lucru: trupele rusești tind să controleze românitatea prin șantajul transnistrean: „Pentru aceea ocuparea pe cît se poate de îndelungată a țărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei rusești; e peste putință ca o țară să fie timp mai îndelungat ocupată de oștiri străine și mai ales de oștiri ce au în purtarea lor dulceața omorîtoare, fără ca în populația țării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupația să nu devie o deprindere și încetul cu încetul o trebuință din ce în ce tot mai viu simțită”, susține gazetarul Eminescu.
