Militarii moldoveni se vor antrena împreună cu cei din România și SUA

Militarii Armatei Naționale, se vor instrui împreună cu colegii lor din România și Statele Unite ale Americii (SUA), la exerciţiul multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training).

Antrenamentele vor avea loc la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 1-19 aprilie, curent. Exercițiul are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale moldoveneşti, române, americane, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante. Totodată, la ediția din acest an vor participa și reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat, precum și Detașamentului cu destinație specială „Pantera”.

Conform scenariului, militarii vor executa paraşutări, trageri de luptă avansate pe timp de zi și noapte, exerciţii de antrenament în teren cu misiuni specifice.

„Joint Combined Exchange Training” se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2024.

Militarii din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger” ai Armatei Naționale participă la „JCET” începând cu anul 2009.

NOTĂ: În contextul desfășurării exercițiului „JCET 2024”, tehnica militară se va deplasa în perioada vizată din unități la poligoanele Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share