Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) susține gestionarea durabilă a terenurilor și promovarea practicilor care protejează și regenerează natura, prin acordarea de subvenții în avans pentru lucrările de îmbunătățiri funciare. Aceste subvenții pot acoperi până la 80% din costul unui proiect investițional eligibil.
Finanțarea se realizează în două tranșe: 70% din sumă este oferită la începutul lucrărilor, după aprobarea proiectului, iar restul de 30% se acordă la finalizarea lucrărilor și prezentarea documentelor justificative. Dosarele pentru obținerea subvențiilor pot fi depuse la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic.
Pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să prezinte documentația tehnică, proiectul investițional, dovada cofinanțării de cel puțin 20%, precum și avizele instituțiilor de cercetare de profil. Proiectele trebuie să fie fundamentate științific și validate de instituții precum Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV), Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) sau Institutul Național de Cercetări Economice (INCE).
Ministerul Agriculturii îndeamnă cetățenii, autoritățile publice locale și organizațiile civice să se implice activ în protejarea mediului prin acțiuni precum salubrizarea spațiilor verzi, plantarea de arbori și promovarea reciclării.
În Republica Moldova, solul reprezintă una dintre cele mai prețioase resurse, iar utilizarea rațională a celor peste 3 milioane de hectare de fond funciar, dintre care circa 2 milioane sunt terenuri agricole, este esențială pentru sănătatea mediului și securitatea alimentară.