Ministerul Finanțelor face precizări în legătură cu ”întârzierea” achitării salariilor

În legătură cu apelurile parvenite din partea autorităților publice locale privind neachitarea salariilor pentru luna octombrie, anul curent, Ministerul Finanțelor anunță că, ieri, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 560 din 19 noiembrie 2019.

Documentul prevede repartizarea a 484,1 milioane lei din alocațiile prevăzute în bugetul de stat pe anul 2019 autorităților publice locale de ambele niveluri pentru acoperirea parțială a cheltuielilor de implementare a Legii nr. 270/2018 de către unitățile bugetare finanțate prin transferuri cu destinație specială, cât și prin alte transferuri curente cu destinație generală.

Mijloacele alocate vor acoperi necesarul pentru achitarea salariilor pentru lunile octombrie și noiembrie curent. Ministerul Finanțelor va asigura în regim de urgență acțiunile privind introducerea în Sistemul Informațional al Ministerului Finanțelor a sumelor alocate pentru a face posibilă achitarea salariilor începând cu săptămâna viitoare.

Ministerul Finanțelor va analiza și în continuare nivelul executării cheltuielilor de personal în instituțiile publice, pentru a interveni prompt cu propuneri de alocare a mijloacelor necesare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share