Economic

Ministerul Finanțelor în ședință de lucru cu reprezentanții Zonei Economice Libere Bălți

Pinterest LinkedIn Tumblr

Membrii Grupului de lucru responsabil de examinarea propunerilor în domeniul politicii fiscale au avut miercuri, 26 februarie 2020, o întrevedere cu reprezentanții Zonei Economice Libere Bălți.

În debutul ședinței, Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, dl Dorel Noroc a menționat că, discuțiile cu mediul de afaceri sunt foarte importante în procesul de elaborare a politicii fiscale pentru anul viitor. De asemenea, dl Dorel Noroc a anunțat despre elaborarea noului Cod Vamal, care va veni să soluționeze anumite probleme raportate de agenții economici, cum ar fi simplificarea procedurilor de introducere a mărfurilor procurate de pe restul teritoriul vamal al Republicii Moldova pe teritoriul Zonelor Economice Libere.

La rândul său, Directorul Zonei Economice Libere Bălți, dl Marin Ciobanu a mulțumit Ministerului Finanțelor pentru deschiderea față de mediul de afaceri. Totodată, dl Ciobanu a solicitat examinarea oportunității creării   unui   Registru   electronic,   în   particular   al  rezidenților Zonelor Economice Libere, în care furnizorii ar putea verifica dacă compania este rezident a ZEL, respectiv, dacă poate livra mărfuri acestora cu scutirea de TVA cu drept de deducere, iar Serviciul Fiscal de Stat ar putea utiliza acest Registru pentru verificarea corectitudinii îndeplinirii facturilor fiscale respective.

Citește și: Ministerul Finanțelor alocă indemnizații unice pentru asigurarea cu spațiu locativ

loading...

Comments are closed.