Ministerul Justiției a lansat concursul pentru selectarea companiei care va construi un nou penitenciar în Chișinău

penitenciar bender, detinut omorat, detinut spanzurat, penitenciar bender

Concursul internațional pentru selectarea companiei de construcție ce va edifica viitorul penitenciar din Chișinău a fost lansat astăzi. Anunțul privind inițierea acestuia a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 mai 2019, ora 10.00 (ora locală), informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Justiției, licitația este deschisă ofertanților din toate țările. Lucrările de construcție ar putea dura estimativ 36 de luni.

Ofertele primite în cadrul concursului vor fi evaluate de Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului (UIP). Ulterior, aceasta va adjudeca și va semna contractul pentru executarea lucrărilor de construcție.

În elaborarea documentației de proiect, membrii UIP și ai companiei de proiectare s-au ghidat de recomandări europene. Astfel, fiecare persoană aflată în custodia statului va dispune de spațiul necesar pentru deținere și se va mai putea implica în activități de instruire, cultural-educative, de creație, sportive, ateliere de muncă, plimbări, exerciții și jocuri sportive în aer liber. Timpul destinat acestor activități va fi de 8 ore pe zi.

Schița de proiect a penitenciarului a fost elaborată de către un consorțiu de companii olandeze și naționale, iar proiectul de execuție a fost dezvoltat de către o companie de proiectare națională.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share