Ministerul Sănătății va analiza situația pandemică gravă din Chișinău

Boris Gâlcă, șeful-adjunct interimar al Direcției asistență socială și sănătate a anunțat astăzi la ședința on-line a serviciilor municipalități că situația pandemică grav din Chișinău va fi analizată într-o ședință comună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Potrivit lui Gâlcă, numărul locuitorilor municipiului Chișinău infectați cu COVID-19 a depășit cifra de 12 mii, iar în instituțiile medicale municipale se află internați 713 bolnavi de coronavirus dintre care 92 sunt în stare gravă. “Pentru a patra săptămână consecutiv, în Chișinău se înregistrează o creștere a numărului de bolnavi de coronavirus, este o stare gravă”, a declarat Gâlcă. 

În același timp, oficialul a specificat că situația pandemică este cu atât mai dificilă cu cât incidența infectării cu COVID-19 în mun. Chișinău este mai mare decât raportul existent pe țară. 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share