Ministrul Afacerilor Externe a participat la un dialog cu diaspora din Italia

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Eurpene, Oleg Țulea, a participat la o videoconferință, organizată de Ambasada Republicii Moldova la Roma, cu reprezentanții diasporei din Italia, transmite Telegraph.md

În cadrul dialogului, participanții au pus în discuție diverse subiecte de interes major pentru cetățenii moldoveni din această țară, inclusiv interacțiunea cu rudele și apropiații din Republica Moldova, dar și cu autoritățile moldovenești și italiene, în contextul pandemiei de COVID-19.

Șeful diplomației moldovenești a declarat că își dorește un dialog continuu și eficient cu întreaga comunitate de moldoveni din afara țării.

Ministrul a îndemnat diaspora din Italia să solicite asistența ambasadei țării noastre la Roma și a Consulatelor de la Milano și Padova de fiecare dată când întâmpină dificultăți.

Oleg Țulea a ținut să asigure cetățenii noștri că au tot sprijinul autorităților de la Chișinău și i-a încurajat să contribuie activ cu idei și propuneri de îmbunătățire a interacțiunii cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova peste hotare.

Fiți siguri că toate aceste idei, toate aceste propuneri, vor fi transmise către noi și vor avea o reacție din partea ministerului de externe. Intenționăm să evaluăm aceste propuneri ca să luăm o atitudine corespunzătoare”, a subliniat ministrul Țulea.

Citește și: Igor Dodon s-a adresat Președintelui Mattarella cu rugămintea de a permite intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia

Total
0
Shares
 
Total
0
Share