Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a avut o întâlnire cu Președintele Federației Moldovenești de Fotbal

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a avut astăzi, 13 mai, o întrevedere cu președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco.

În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au trecut în revistă perspectivele comune de viitor, precum și planificarea semnării unui acord de colaborare, privind intensificarea relațiilor de cooperare în domeniul sportului, dar și desfășurarea acțiunilor de asigurare a ordinii publice cu ocazia meciurilor de fotbal sau a manifestațiilor sportive.

Ministrul Pavel Voicu a subliniat importanța acestui parteneriat, în scopul promovării fotbalului în rândurile angajaților MAI, dar și implicarea lor în activitățile sportive comune cu reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal.

La rândul său, domnul Leonid Oleinicenco, și-a exprimat interesul și întreaga disponibilitate, pentru dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale, în vederea organizării în comun a evenimentelor sportive și turneelor cu participarea subdiviziunilor MAI. Totodată, a transmis mulțumiri polițiștilor și carabinierilor pentru suportul acordat la toate activitățile fotbalistice din Republica Moldova, în special pentru asigurarea ordinii publice și maxima siguranță pentru cei prezenți.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share