Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Lituaniei în ţara noastră

Ministrul Apărării Alexandru Pînzari a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Lituaniei în ţara noastră, Kęstutis Kudzmanas, transmite Telegraph.md

Cei doi oficiali au discutat despre situaţia regională, statisticile şi măsurile întreprinse în Armata Naţională în legătură cu răspândirea COVID-19, stadiul cooperării moldo-lituaniene în domeniul apărării şi acţiunile comune desfăşurate în acest sens.

Ministrul Alexandru Pînzari a mulţumit părţii lituaniene pentru ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova pentru combaterea noului coronavirus, precum şi pentru asistenţa acordată instituţiei de apărare din ţara noastră în implementarea Inițiativei NATO de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI) pe diferite domenii, inclusiv tehnologii informaţionale şi comunicare strategică.

În cadrul întrevederii, ministrul Apărării a evidenţiat şi aportul partenerilor lituanieni în pregătirea profesională a efectivului Armatei Naţionale prin acordarea, pe parcursul colaborării bilaterale, a unui număr impunător de burse în cadrul instituțiilor de învățământ militar din Lituania. Totodată, oficialul s-a referit la sprijinul eforturilor Republicii Moldova de a participa în operaţiuni internaţionale de gestionare a crizelor sub auspiciul Politicii de Securitate și Apărare Comună a UE (PSAC), una din ele fiind Misiunea UE din Mali.

La rândul său, Kęstutis Kudzmanas a spus că Lituania va continua să acorde asistenţă Ministerului moldovean al Apărării pe domenii de interes comun.

La final, oficialii au convenit asupra intensificării cooperării dintre cele două instituţii de apărare prin expertiză, schimb de experienţă şi instruire.

Citește și: Ministrul Apărării și Ambasadorul Ucrainei la Chișinău au avut o discuție despre cooperarea militară bilaterală

Total
0
Shares
 
Total
0
Share