Ministrul Apărării: Radarele Armatei Naționale nu pot detecta și distruge dronele care cad pe teritoriul Republicii Moldova

Radarele pe care le are în dotare Armata Națională nu pot detecta și distruge dronele care cad pe teritoriul Republicii Moldova, însă autoritățile urmează să achiziționeze noi sisteme de supraveghere și apărare aeriană, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, după ședința Guvernului, scrie Moldova 1.

Potrivit oficialului, atât timp cât există război la hotar și Rusia atacă obiectivele militare și civile din Ucraina, există și pericolul ca alte aparate de zbor să ajungă pe teritoriul țării.

”Identificăm posibilități de achiziționare a noilor sisteme care ne vor permite identificarea și înștiințare la timp a cetățenilor despre un posibil pericol. Procesul de contractare deja a avut loc durează procesul de achiziție și livrarea. Eu voi veni cu precizări, dar nu în detalii, fiindcă acestea sunt niște date tehnice care inamicul poate folosească împotriva noastră.
Vorbim despre două sisteme, sistemul de observare și sistemul de nimicirea a acestora. Definitiv lucrăm în paralel și vom veni cu măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor”, susține Anatolie Nosatîi.

Ministrul Apărării a precizat că drona găsită marți, 19 noiembrie, în perimetrul unui centru comercial din sectorul Ciocana este asemănătoare celor depistate pe parcursul săptămânilor trecute. Demnitarul a precizat că dronele de modelul respectiv pot parcurge în jur de 1 300 km.

În context, Anatolie Nosatîi a îndemnat cetățenii să anunțe organele de drept, în caz că depistează alte aparate de zbor.

Amintim că, în ultimele zile, trei aparate de zbor de însoțire a dronelor Shahed au fost găsite de teritoriul Republicii Moldova, în satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, în preajma satului Borosenii Noi, raionul Rîșcani și în Coșernița, raionul Criuleni.

Prima rachetă rusească a căzut în Republica Moldova în 31 octombrie 2022, la Naslavcea, Ocnița.

Total
0
Shares
Total
0
Share