Ministrul de externe Aureliu Ciocoi a avut o discuție cu omologul său eston

Ministrul interimar al afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, a avut o convorbire telefonică cu omologul său eston, Eva-Maria Liimets. În cadrul discuției, cei doi miniștri au făcut o trecere succintă în revistă a chestiunilor actuale de pe agenda relațiilor bilaterale moldo-estone, menționând, în particular, dinamica pozitivă a dialogului politic la nivel înalt și cooperarea în domeniile de interes reciproc. 

Aureliu Ciocoi a exprimat gratitudine guvernului Estoniei pentru sprijinul valoros acordat țării noastre în promovarea agendei europene de reforme, inclusiv prin menținerea Republicii Moldova printre prioritățile sale privind cooperarea internațională pentru dezvoltare care a contribuit la implementarea a peste 250 de proiecte în sfera social-economică în diferite raioane, și îndeosebi pentru ajutorul generos acordat țării noastre în combaterea pandemiei de coronavirus, inclusiv prin decizia recentă de a ne oferi 100 de mii de doze de vaccinuri anti – Covid-19.

La rândul său, șefa diplomației estoniene, Eva-Maria Liimets, a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue reformele structurale, în special privind consolidarea statului de drept și combaterea corupției, confirmând totodată disponibilitatea de a susține în continuare eforturile întreprinse în acest sens, inclusiv privind reglementarea conflictului transnistrean cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Ministrul Aureliu Ciocoi a reiterat invitația adresată omologului său eston de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova pentru continuarea dialogului în vederea consolidării relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două țări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share