Ministrul de Externe, Ulianovschi îndeamnă Diaspora să se implice mai activ în procesele din țară

pdm, guvernul filip, Ministrul de Externe, Ulianovschi îndeamnă Diaspora să se implice mai activ în procesele din țară

În contextul vizitei de lucru la Geneva, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut o întrevedere cu membrii diasporei din Elveţia. În cadrul acesteia, conaţionalii au avut posibilitatea să adreseze întrebări cu privire la priorităţile politicii externe a Republicii Moldova, situația din țară în domeniul medical, social și educațional, efectuând și un schimb de opinii referitor la relansarea economică a ţării, inclusiv prin extinderea politicilor de combatere a migrației în vederea reîntoarcerii diasporei acasă, în ţară.

În contextul în care Elveția are un regim politico-administrativ federal, șeful diplomației moldovenești a lansat ideea coagulării tuturor forţelor din Diasporă sub egida unei asociaţii comune a tuturor reprezentanților comunităţilor noastre înregistrate pe teritoriul Elveţiei, care în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la Geneva şi Biroul Relațiilor cu Diaspora să valorifice potențialul de implicare activă a diasporei țării noastre și să stabilească o agendă anuală privind proiectele socio-culturale care vor fi implementate tradițional de către comunitatea de cetățeni ai Republicii Moldova aflați în Elveția cu suportul constat al misiunii diplomatice la Geneva.

Cetățenii noștri au fost invitaţi să-şi expună ideile în elaborarea unor seturi de propuneri concrete cu privire la modalitatea de eficientizare a activităţii comunităţilor de moldoveni aflați peste hotarele țării, identificînd în comun  2-3 proiecte anuale care să fie destinate atît moldovenilor aflați în Elveția, cît și cetățenilor noștri care au rămas în Republica Moldova.  ”A trăi și a munci în străinătate trebuie să devină doar o chestiune de alegere, nu una de constrîngere. Tind să cred că pe viitor orice cetățean al Republicii Moldova din afara granițelor va examina opțiunea de întoarcere acasă, avînd certitudinea că în țara noastră munca şi dedicația profesională vor fi recunoscute la justa lor valoare”, a menționat Tudor Ulianovschi.

La rîndul lor, membrii comunităţii şi-au exprimat dorinţa ca Diaspora să fie implicată mai activ în procesul de elaborare a politicilor din Republica Moldova şi a strategiilor de relansare socio-economică a ţării, care să reflecte pe deplin interesele şi preocupările cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare. De asemenea, conaţionalii au solicitat șefului diplomației moldovenești sensibilizarea Biroului Relațiilor cu Diaspora în vederea stabilirii unor criterii eficiente și proporționale în procesul de redistribuire a granturilor oferite societății civile din Republica  Moldova și comunităților noastre de peste hotare în baza unor proiecte socio-culturale examinate de către reprezentanții Biroului Relații cu Diaspora. În acest sens, participanții la eveniment au accentuat necesitatea acordării unor programe de granturi inclusiv și membrilor din Diasporă, care intenționează să organizeze activități de ordin  educațional și cultural destinate copiilor cetățenilor noștri rezidenți ai altor state.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share