La 11 octombrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea cu privire la fondul cauzei Theo National Construct S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 72783/11).
Compania reclamantă este o societate cu răspundere limitată cu sediul în România, a cărei activitate de bază se referă la construcția și reparația drumurilor. În anul 2007, compania reclamantă a convenit cu un om de afaceri moldovean și lider al unui partid politic, Ș., să investească în domeniul construcțiilor de drumuri pe piața din Republica Moldova. În consecință, ea a fost admisă în calitate de asociat în cadrul unei societăți cu răspundere limitată (Q.), contribuind cu o cotă de participare de 50% la capitalul social.
Cauza se referă la preluarea ostilă a companiei reclamante în anul 2011 de către unul dintre asociați care era controlat de către Ș., precum și la pretinsa lipsire ilegală a companiei reclamante de bunurile sale cu implicarea instanțelor de judecată și a organelor de aplicare a legii în cadrul unui „atac raider”.
În fața Curții, compania reclamantă s-a plâns de faptul că a fost victima unui „atac raider” și că, prin modul în care fusese exclusă din lista de asociați ai societății Q., ea a fost, de fapt, privată de bunurile sale, contrar Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
Deși Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol în baza Articolului 35 § 1 din Convenție în legătură cu faptul că avocatul companiei reclamante omisese să informeze Curtea despre decesul fondatorului companiei reclamante și, în plus, niciun moștenitor al acestuia nu-și manifestase intenția de a continua procedura în fața Curții, Curtea a notat că reclamanta este o persoană juridică și că decesul fostului său asociat unic nu a condus la dizolvarea companiei. Prin urmare, omisiunea avocatului de a informa Curtea despre acest fapt nu putea fi considerat un abuz al dreptului de a depune o cerere individuală, în conformitate cu Articolul 34 din Convenție.
Cu referire la obiecția Guvernului potrivit căreia compania reclamantă eșuase să invoce excepția privind tardivitatea acțiunii în cadrul procedurilor naționale, Curtea a menționat că, fiind împiedicată să facă acest lucru în fața Curții de Apel Chișinău, compania reclamantă își exercitase acest drept în mod clar în recursul său în fața Curții Supreme de Justiție.
În ceea ce privește plângerea companiei reclamate privind excluderea sa abuzivă din lista asociaților companiei Q., Curtea a considerat că aceasta a constituit o măsură extralegală, contrară prevederilor articolului 47 din Legea privind societățile cu răspundere limitată, în vigoare la momentul evenimentelor.
De asemenea, Curtea a observat că cererea asociatului companiei Q. privind excluderea societății reclamante din lista de asociați nu a fost niciodată adusă la cunoștința companiei reclamante. În orice caz, dosarul național nu conține nicio dovadă că reclamantei i se comunicase vreodată o copie a acestei cereri. Deși procesul-verbal al ședinței de judecată din 22 decembrie 2010 indica faptul că această cerere fusese formulată pentru prima oară la acea dată și că reclamantei i se ceruse să prezinte o referință la ea până la următoarea ședință de judecată, autenticitatea și fiabilitatea acestui proces-verbal a reprezentat un motiv de îngrijorare serioasă pentru Curte. În acest sens, Curtea a remarcat faptul că respectivul proces-verbal nu doar se referea la un număr de dosar care încă nu era disponibil la 22 decembrie 2010, dar se pare că acea ședință de judecată fusese amânată printr-o încheiere adoptată de către același judecător cu o zi mai devreme (a se vedea § 73 din hotărâre).
În aceeași ordine de idei, Curtea a relevat că procesul-verbal al ședinței din 20 ianuarie 2011 prezintă, de asemenea, semne de falsificare (a se vedea §§ 74-75 din hotărâre). La fel, Curtea a remarcat datele diferite ale pronunțării hotărârii din 2 februarie 2011 (a se vedea §§ 34 și 37 din hotărâre), rapiditatea extremă a executării acestei hotărâri și implicarea unei persoane apropiate lui Ș. în acest proces. Hotărârea respectivă a fost adoptată de către judecătorul Gheorghe Crețu.
De asemenea, Curtea a notat că, deși compania reclamantă a invocat toate inadvertențele și omisiunile respective în recursul său, Curtea Supremă de Justiție nu a răspuns în niciun fel la acuzațiile foarte grave cu privire la abuzurile comise la etapa procedurii în fața Curții de Apel Chișinău și nici nu le-a menționat în decizia sa din 20 mai 2011. În consecință, Curtea a conchis că procedurile în cadrul cărora au fost adoptate aceste decizii s-au desfășurat într-un mod arbitrar și vădit nerezonabil.
Prin urmare, Curtea a considerat că, în prezenta cauză, statul nu și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive care îi revin în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, hotărând că a avut loc o încălcare a dreptului companiei reclamante la respectarea bunurilor sale.
În același timp, Curtea a rezervat pentru o procedură separată chestiunea privind acordarea satisfacției echitabile în conformitate cu Articolul 41 din Convenție.