Moldova are de plătit aproape 70 000 de euro la CEDO în cauza „Grupului Petrenco”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis, în data de 14 septembrie, hotărârea în cauza Petrenco și alții 6 contra Republicii Moldova, prin care a recunoscut violarea mai multor articole din Convenția europeană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Asociației „Promo-LEX”.

Cauza se referă la reținerea, arestarea și detenția reclamanților în baza unor acuzații de tulburări în masă, ca urmare a unei demonstrații pe care aceștia au organizat-o în fața sediului Procuraturii Generale în septembrie 2015. Toți reclamanții au fost deținuți timp de patru luni și jumătate în penitenciarul nr. 13 și apoi, aproximativ pentru aceeași perioadă de timp, s-au aflat în arest la domiciliu.

CEDO a stabilit că acuzațiile de participare în dezordini în masă nu se bazau pe suspiciuni rezonabile. „Grupului Petrenco” i s-a incriminat infracțiunea de participare la tulburări de masă, care, conform textului articolului 285 din Codul Penal, este o „violență împotriva persoanelor, pogromuri, incendiere, deteriorarea bunurilor, utilizarea armelor de foc sau a altor obiecte utilizate ca arme și rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților”.

Curtea a constatat că acuzațiile privind comportamentul violent al reclamanților sunt total incompatibile cu filmările de la eveniment. Întrunirea, în general, și reclamanții, în special, au fost pașnici pe toată durata acesteia. Poliția a folosit forța pentru a-i împinge pe protestatari departe de intrarea în clădire, dar aceștia nu au opust nicio rezistență, violentă, și s-au lăsat îndepărtați de intrarea în clădire în 2-3 minute. Curtea a constatat că instanțele inferioare s-au bazat exclusiv pe prezentarea faptelor prezentate de acuzare și nu au acordat atenție probatoriului apărării.

În consecință, Curtea a dispus ca Guvernul Republicii Moldova să achite reclamanților suma totală de 63 750 de euro, în calitate de prejudicii morale, pentru violările comise și 4000 de euro, în calitate de costuri și cheltuieli de reprezentare și asistență juridică în fața CEDO.

În legătură cu decizia emisă, avocatul Asociației Promo-LEX Vadim Vieru, a opinat că „această cauză scoate în evidență probleme sistemice legate de legalitatea și temeinicia aplicării și prelungirii măsurilor preventive de arest, precum și limitarea dreptului la libertatea de întrunire prin aplicarea, în calitate de măsură provizorie, a interdicției de a merge în locuri unde se petrec acțiuni de proteste în masă”. Iar Nicoleta Hriplivîi, de la aceeași asociație, a spus că „în acea perioada, societatea a fost martorul degradării democrației în Republica Moldova, unde libertatea de exprimare, dreptul la siguranța și libertatea persoanelor au fost drepturile cel mai des încălcate.”

Total
0
Shares
Total
0
Share