Moldova i-ar fi cerut Ucrainei scoaterea imunității atașatului militar, implicat în cazul Ceaus

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, ar fi fost convocat la ministerul de Externe de la Chișinău în data de 9 aprilie. Secretarul de stat, Dumitru Socolan, i-ar fi transmis ambasadorului o notă oficială, prin care a cerut scoaterea imunității diplomatice pentru atașatul miliar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk și cercetarea lui penală. Nota a fost trimisă ministerului de Externe de la Kiev. Despre aceasta scrie presa din Ucraina, iar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău transmite că se abține de la comentarii.

”MAEIE se abține de la comentarii. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală de către procurorii din Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. Respectiv, informațiile actualizate vor fi făcute publice de către organul de anchetă. Având în vedere interesul public pentru acest caz de rezonanță, pe linia ministerului de externe vor emite comunicate/precizări, imediat ce va avea informație relevantă”, este poziția instituției, remisă redacției Telegraph.md, menționând că săptămâna trecută ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Aureliu Ciocoi a purtat o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Miniștrii s-au referit la cazul fostului judecător ucrainean Mykola Ceaus, care a solicitat azil politic, iar zilele trecute a dispărut în circumstanțe deocamdată neelucidate.

Precizăm că Serghei Smetaniuk este cel care l-a fi transportat în portbagajul autoturismului cu numere diplomatice pe ex-judecătorul ucrainean Nicolae Ceaus.

Presa din țara vecină mai scrie pe parcursul săptămânii trecute, președintele Maia Sandu a încercat să discute subiectul cu omologul său, Vladimir Zelenski, dar nu a reușit.

Recent, Parlamentul a creat o comisie care va investiga cazul Ceaus. Astăzi, 13 aprilie, vor avea loc primele audieri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share