Moldova primește gaz mai ieftin, dar tariful pentru consumatori rămâne la fel de mare

Republica Moldova importă de astăzi gaz cu aproximativ 40 la sută mai ieftin decât în luna septembrie, dar primeşte doar 70 la sută din volumul necesar, a anunţat vicepremierul Andrei Spînu în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Radio Moldova.

Totuşi, contrar declarațiilor făcute de către Maia Sandu, Andrei Spînu a precizat că, deocamdată, cel puţin, tariful pentru consumatori va rămâne neschimbat, deoarece în ultimele luni aceştia au achitat mai puţin decât preţul de achiziţie al gazului şi s-au format devieri financiare.

„Eu am spus că costul de achiziţie a gazului va scădea, nu tariful. Tariful pentru luna septembrie şi dacă comparăm tariful pentru luna august, trebuia să fie de aproape 40 de lei. Tariful a fost menţinut la 22 de lei şi acum va fi 29. Niciodată nu am spus că tariful va scădea sau va creşte în funcţie de preţul de achiziţie sau schimbarea formulei. Vă rog să nu faceți declarații false”, a accentuat ministrul.

“Conform contractului, de la 1 octombrie, prețul ar trebui să scadă semnificativ pentru consumatorii din Republica Moldova. Și este de datoria Gazprom să respecte obligațiile contractuale”, declarase anterior Maia Sandu.

Declarațiile făcute de Maia Sandu și Andrei Spînu pot fi vizionate aici:

Andrei Spînu a precizat însă că din motive neclare, Gazprom furnizează doar 70% din volumele de gaz prevăzute în contract. Moldovagaz i-a solicitat gigantului rus să-şi respecte angajamentele.

„Se repetă situaţia din luna octombrie anul trecut, când livrările au fost limitate cu 30%. Diferenţa anul acesta, comparativ cu anul trecut este că în acest an avem un contract semnat, care trebuie respectat”, a declarat ministrul.

Andrei Spînu ne asigură că pentru următoarele săptămâni volumul livrat este suficient, în plus, Republica Moldova are stocate peste 50 de milioane de metri cub de gaz în depozitele din România şi Ucraina.

Referindu-se la energia electrică, Andrei Spînu a precizat că Republica Moldova va continua să procure aproximativ 2/3 din necesar de la Centrala de la Cuciurgan, iar restul de la două companii din Ucraina. În plus, el a precizat că ţara noastră a semnat contract de livrare a energiei electrice în situaţii de urgenţă cu România şi Ucraina.

„Energocom are contractate deja 53, 5 milioane de metru cub de gaze în stoc. Săptămâna viitoare acest gaz va fi depozitat în Ucraina şi România”, a mai menţionat ministrul Infrastructurii.

Amintim că până ieri situaţia legată de livrările de gaz de către Gazprom era incertă deoarece compania rusă nu confirmase continuarea acestora în luna octombrie.

Total
0
Shares
Total
0
Share