Moldovagaz avertizează că începe deconectarea rău-platnicilor

SA „Moldovagaz” informează consumatorii finali despre expirarea termenului limită de achitare a facturii de plată, emisă pentru luna ianuarie 2023, și anume la 15 februarie 2023 pentru consumatori noncasnici, iar la 20 februarie 2023 la cei casnici.

Astfel, conform situației la 22 februarie 2023 datoria consumatorilor finali pentru gazele naturale furnizate in luna ianuarie curent s-a cifrat la 318,657 milioane lei, inclusiv 64,829 milioane lei la consumatori noncasnici, și 253,828 milioane lei la cei casnici.

Cu scopul evitării majorării soldului datoriei consumatorilor finali pentru gazele naturale furnizate, în temeiul pct. 104-105 din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.113/2019 din 19 aprilie 2019, vor fi deconectate instalațiile de gaze naturale ale consumatorilor-debitori de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale
– începând cu data de 27 februarie 2023 la consumatorii noncasnici

– începând cu data de 01 martie 2023 la consumatorii casnici, respectându-se prevederile Legii nr.340 din 08 decembrie 2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului.

Prin urmare, SA „Moldovagaz” solicită consumatorilor-debitori să stingă restanța pentru gazele naturale furnizate.

Dan Perciun, deputat PAS, a făcut unele precizări după anunțul Moldovagaz privind deconectările, în cazul neachitării facturilor pentru luna ianuarie curent. El a specificat că nu pot fi deconectați consumatorii casnici care cumulativ întrunesc 3 condiții:

  • sunt în categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată;
  • au o datorie mai mică de 5000 de lei;
  • au achitat cel puțin 50% din factura rămasă după acordarea compensațiilor.
Total
0
Shares
Total
0
Share