Actualitate

Moldovenii din Canada i-au cerut președintelui Maia Sandu să declare 14 martie zi de doliu național

Pinterest LinkedIn Tumblr

„Noi, diaspora din Canada, cerem preşedintei Maia Sandu ca 14 martie să fie declarată zi de doliu naţional pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în legătură cu trecerea în nefiinţă a regretatului om politic şi scriitor Nicolae Dabija”, se spune într-un mesaj publicat pe Facebook, semnat de numeroşi moldoveni stabiliţi în Canada, scrie trm.md

În demers se mai spune că „diaspora din Canada este profund îndurerată de trecerea la cele veşnice, în dimineaţa zilei de 12 martie, a scriitorului Nicolae Dabija, redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere cu sediul la Paris, laureat al Premiului Naţional, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, personalitate notorie a culturii distinsă cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, unul din cei mai cunoscuţi literaţi în arealul românesc, înalt apreciat la prestigioase foruri culturale”.

Aducând un omagiu regretatului poet, moldovenii din Canada au amintit faptul că „proeminent om de litere, Nicolae Dabija a participat activ la viaţa ştiinţifică, culturală şi politică a ţării”.

În demers se mai spune, între altele, că Nicolae Dabija „s-a implicat în anii 90 la edificarea statului Republica Moldova, a fost pe prima linie a Frontului Popular, fiind un purtător de Credinţă şi Adevăr, animator al Renaşterii Naţionale, luptător pentru Libertate şi Demnitate naţională”.

Nicolae Dabija a fost răpus de infecţia COVID-19 în dimineaţa zilei de 12 martie. Scriitorul avea 72 de ani.

loading...

Comments are closed.