Cadrul normativ care reglementează sistemul inspecției și controlului de stat în domeniul asistenței sociale va fi revizuit. Un proiect în acest sens a fost adoptat ieri, de Legislativ, în prima lectură, cu voturile parlamentarilor Maiei Sandu din PAS.
DOCUMENTUL, inițiat de către deputații Dan Perciun (PAS) și Istratii Dorian (PAS), prevede instituirea Inspectoratului Social de Stat, autoritate din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, competența căruia va fi efectuarea controlului de stat în domeniul asistenței sociale: constatarea contravențiilor, întocmirea proceselor verbale și aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Totodată, va fi completat Codul Contravențional cu unele prevederi ce vor stabili sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind acordarea asistenței sociale.
Amenzile care vor fi aplicate:
- Prezentarea de către beneficiarul asistenței sociale a informației eronate sau incomplete în cererea de acordare a asistenței sociale, dacă prin aceasta a cauzat prejudiciu bugetului de stat în sumă ce depășește 10 unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 10 (500 lei) la 50 (2500 lei) de unități convenţionale;
- Neprezentarea în termen de 10 zile, de către beneficiarul de ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului, asistentului social comunitar, a informației privind schimbarea locului de trai sau oricărei modificări din condițiile care au condus la stabilirea dreptului de beneficiar, dacă prin aceasta a cauzat prejudiciu bugetului de stat în sumă ce depășește 10 unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 10 (500 lei) până la 30 (1500 lei) de unităţi convenţionale;
- Încălcarea de către structura teritorială de asistență socială a termenului de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea prestațiilor de asigurări și de asistență socială, se sancţionează cu amendă de la 50 (2500 lei) la 150 (7500 lei) de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere;
- Stabilirea și acordarea intenționată de către structura teritorială de asistență socială a dreptului la ajutor și/sau la ajutor pentru perioada rece a anului, persoanei care nu întrunește condițiile stabilite de lege, dacă prin aceasta a cauzat prejudiciu bugetului de stat în sumă ce depășește 100 unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 100 (5000 lei) la 200 (10000 lei) de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere cu sau fără, privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la 3 luni la un an;
- Obstrucţionarea în orice mod de către persoanele responsabile din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, de către persoanele fizice, sau persoanele juridice de drept privat, a angajaților Inspectoratului Social de Stat în exercitarea atribuţiilor de control de stat prin refuzul de a duce la îndeplinirea măsurilor dispuse de inspectori în termenele stabilite de aceștia, refuzul de a pune la dispoziţia inspectorilor toate documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea acţiunilor de supraveghere, control, evaluare sau monitorizare, se sancţionează cu amendă de la 20 (1000 lei) la 50 (2500 lei) de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 50 (2500 lei) la 100 (5000 lei) de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 (5000 lei) la 150 (7500 lei) de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
Proiectul a fost elaborat urmare a constatărilor efectuate de Comisia protecție socială, sănătate și familie în cadrul vizitei de lucru la Inspecția Socială și examinării rapoartelor de activitate ale acesteia.
Potrivit notei informative a proiectului, în anul 2020, rata de depistare a cererilor cu încălcări, privind acordarea ajutorului social, a constituit în mediu 95,6%, iar ponderea cererilor cu încălcări generatoare de plăți necuvenite a constituit 60,2%.
Proiectul de lege urmează a fi aprobat de Legislativ și în lectura a doua.