Momente de panică pentru pasagerii unui avion de pe cursa București-Chișinău

Cursa TAROM Bucureşti – Chişinău din seara zilei de 24 martie a înregistrat o întârziere de peste trei ore, din motive tehnice, după ce aeronava a fost lovită de fulger, la decolare, informează luni compania aeriană, scrie agerpres.ro

“Cursa ROT209 OTP2005 (Bucureşti/Otopeni – Chişinău) Boeing 737-700 a avut aseară 3 ore şi 10 minute întârziere din motive tehnice. La decolare, pe fondul condiţiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger. În aceste circumstanţe, odată cu informarea primită de la piloţi, s-a renunţat la zbor, iar avionul Boeing 737- 82R a revenit la sol, în Bucureşti, şi a fost trimis la inspecţie tehnică”, se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.

O nouă aeronavă Boeing 737, în care au fost îmbarcaţi toţi cei 53 de pasageri, a decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni, iar cursa a fost efectuată.

TAROM precizează că niciun pasager sau membru al echipajului de bord nu a fost rănit, iar avionul iniţial este acum în proces de verificări tehnice.

“În acest context, menţionam faptul că, în baza utilizării lor esenţiale, aeronavele sunt construite cu structură adecvată protecţiei faţă de acest tip de incidente, iar fulgerele nu le pot afecta la nivel de producere a unor defecţiuni majore care să pună în pericol activitatea de zbor”, subliniază compania.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share