MS: O persoană poate fi vaccinată și în plină stradă, dar cu respectarea unor reguli

Ministerul Sănătății nu vede o problemă, ca o persoană să fie vaccinată în stradă. Asta a lăsat să se înțeleagă secretarul de stat al Ministerului, Svetlana Nicolaescu, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că important este ca să fie respectate toate regulile de imunizare.

“Există posibilitatea de administrare a vaccinului de echipe mobile, nu doar în incinta centrelor de sănătate, dar cu respect cerințelor minime: persoana este înregistrată, dacă persoana nu are stare acută ce nu ar permite administrarea vaccinului, important ca persoana să fie supravegheată 15 minute după vaccinare, asta se respectă indiferent unde a avut loc procesul”, a declarat Svetlana Nicolaescu.

Amintim că un bărbat a fost vaccinat anti-Covid, chiar pe marginea drumului, într-un sat din Moldova. Imaginea cu acesta a fost publicată de către deputatul PAS, Radu Marian, care ulterior a șters-o, din cauza comentariilor critice. Imaginea însă a fost salvată de unii internauți care au redistribuit-o.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share