Externe

Munca la birou e istorie. Țara din UE în care s-ar putea lucra de acasă și după pandemie

Pinterest LinkedIn Tumblr
Multe companii germane ar dori ca angajaţii lor să rămână să lucreze de acasă odată cu relaxarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, chiar şi marii producători, potrivit unui studiu citat joi de agenția DPA.
În sectorul productiv, ce include ingineria mecanică, industria chimică şi auto, doar una din patru companii avea angajaţi care lucrau cu regularitate în regim de telemuncă înainte de pandemie, conform unei evaluări a Centrului de Cercetare a Economiei Europene (ZEW). Acum acestea reprezintă aproape 50%.
Potrivit studiului, aproximativ 37% dintre companiile intervievate planifică să continue să permită munca de la domiciliu după slăbirea pandemiei.
ZEW a efectuat studiul pe un număr de 1.765 de companii, 775 din sectorul productiv şi 990 din industria tehnologiei informaţiei.
„Chiar înainte de criză, aproximativ una din două companii din sectorul tehnologiei informaţiei utiliza birourile de acasă, deoarece există semnificativ mai multe activităţi adecvate pentru munca dintr-un punct de lucru flexibil”, a explicat expertul ZEW, Daniel Erdsiek, potrivit Agerpres.
Aproape două treimi din companii intenţionează acum să folosească birourile de acasă chiar şi după criză.
În general, aproximativ una din trei companii a declarat că a investit pe termen scurt în noua tehnologie pentru ca angajaţii să lucreze de acasă în timpul crizei.
loading...

Comments are closed.