Municipalitatea vine cu inițiativa să fie decalat programul angajaților și procesul de studii în capitală, pentru reducerea ambuteiajelor

Municipalitatea vine cu inițiativa să fie decalat programul angajaților și procesul de studii în capitală, pentru reducerea ambuteiajelor și a aglomerărilor în transportul public, transmite IPN.

„Venim cu inițiativa de a decala orele de început și sfârșit al perioadei de serviciu și de studiu pentru a facilita cererea graduală asupra rețelei rutierei, precum și a dispersării orelor de vârf de dimineață, amiază și seara”, a declarat primarul Ion Ceban la ședința operativă de la Primărie.

Pentru a evita ambuteiajele, au fost achiziționate peste 80 de unități de transport. Mâine urmează să fie puse pe ruta nr. 9 cinci autobuze noi. Edilul a precizat că, în momentul în care va fi asigurat numărul necesar de unități de transport public, în centrul orașului vor fi instituite restricții pentru transportul privat.

De asemenea, în mai multe zone au fost create benzi dedicate pentru transportul public și această practică va fi extinsă în tot orașul. În opinia sa, astfel și oamenii vor fi motivați să opteze pentru autobuze și troleibuze.

„E timpul ca mașinile parcate în trei rânduri pe benzile unde nu e voie să fie văzute de angajații Ministerului Afacerilor Interne. Trebuie să fie gestionat traficul rutier în intersecții, nu doar pe alocuri”, a declarat primarul. Potrivit lui, acestea, dar și alte zeci de propuneri și rugăminți urmează să fie enunțate la o ședință pe care o are planificată cu conducerea MAI.

Edilul mai spune că astăzi se conlucrează cu serviciile poliției pentru revizuirea și formularea propunerilor pentru modificarea Regulamentului Circulației Rutiere, pentru a limita opririle în intersecție în orele de vârf.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share