Munteanu a fost eliminat din cursa electorală! Află motivul

Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale mun. Chișinău nr.1, primaria capitalei, alegeri 20 mai 2018

Pretendentul la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Andrei Munteanu, care reprezintă Partidul Societății Progresiste, nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile din 20 mai. Solicitat de IPN, Vitalie Miron, secretarul Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău, a declarat că dosarul a fost respins după dezbateri aprinse, din cauza neconcordanțelor constatate.

Andrei Munteanu a fost ultimul pretendent, dosarul căruia a fost examinat de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău. Astfel, pentru alegerile din 20 mai au fost înregistrați 12 concurenți electorali. Unsprezece reprezintă partide politice și doar Silvia Radu candidează independent.

Candidații la funcția de primar general al municipiului Chișinău sunt: Vasile Costiuc (Partidul Democrația Acasă); Andrei Năstase (Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr); Alexandr Roșco (Partidul Politic Casa Noastră-Moldova); Reghina Apostolova (Partidul Șor); Valeriu Munteanu (Partidul Liberal); Ion Ceban (Partidul Socialiștilor); Victor Strătilă (Partidul Verde Ecologist); Maxim Braila (Partidul Popular); Alexandra Can (Partidul Național Liberal); Silvia Radu (candidat independent); Alexandru Mâțu (Partidului Politic Partidul Ruso-Slavean) şi Constantin Codreanu (Partidul Unității Naționale).

Total
0
Shares
Total
0
Share