Năstase nu se mai retrage în fața Maiei Sandu la prezidențiale? “Voi fi coșmarul lui Dodon”

Andrei Năstase, Năstase va fi coșmarul lui Dodon, Năstase promite să fie coșmarul lui Dodon, voi fi coșmarul lui igor dodon, Platforma DA, PAS, PPDA, ACUM, blocul ACUM

Andrei Năstase se pare că repetă scenariul din 2018, când s-a lansat în alegerile locale pentru Chișinău înainte de stabilirea unei dăți exacte a scrutinului electoral, dar și fără să-și consulte colegii din cadrul blocului ACUM.

Întrebat fiind dacă va candida pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, șeful PPDA a declarat în cadrul emisiuni “Politica” de la TV8 că va fi “coșmarul lui Igor Dodon”.

Năstase nu a ezitat să arunce cu pietre în ograda Maiei Sandu și să accentueze că spre deosebire de PAS, partidul său a insistat mereu pe unitate în cadrul blocului ACUM. Mai mult, Andrei Năstase a spus că odată cu retragerea în fața Maiei Sandu înainte de alegerile prezidențiale din 2016, s-a încheiat un ciclu politic, iar prioritatea de bază a sa este întărirea Platformei DA.

Telegraph.md amintește că în ultima perioadă de timp în spațiul public se vorbește tot mai mult despre un divorț oficial al Platformei DA de PAS, mai ales după ce mai mulți deputați de-ai Maiei Sandu i-au numit trădători pe cei din PPDA, după ce consilierii din partidul lui Năstase au votat pentru președinți de raioane din partea PSRM, PDM și chiar Partidul ȘOR.

Citește și: Radar Politic: PAS sau Platforma DA? Cine va avea curajul să anunțe oficial decesul Blocului ACUM

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share