NEWS ALERT // Decizia CSM asupra proiectului de lege cu privire la statutul special pentru limba rusă pe teritoriul țării

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, scrie tv8.md

Proiectul de lege a fost elaborat de trei deputați socialiști și prevede statut special pentru limba rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit autorilor, scopul proiectului este protejarea și asigurarea funcționării limbi ruse pe teritoriul țării.

Astfel, proiectul prevedea ca în relațiile cu autoritățile de stat, administrația publică, instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise este limba de stat și /sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetățeanului.

De asemenea, potrivit proiectului de lege funcționarii publici erau obligați, la solicitare, să asigură traducerea în limba rusă, să primească cererile și în limba rusă și să răspundă în limba în care a fost făcută solicitarea, iar pentru actele, prezentate în alte limbi se anexează traducerea în limba de stat.

Totodată, potrivit proiectului, conducătorii organelor puterii de stat, administrației de stat și cele locale, asociațiilor obștești, precum și ai întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei Legi conform legislației în vigoare.

Autorii poiectului de lege, deputații Vasile Bolea, Bogdat Țîrdea și Adrian Lebedinschi, menționau că condițiile ce au impus elaborarea proiectului dat sunt schimbările cadrului legislativ din domeniul lingvistic.

Total
0
Shares
Total
0
Share