Artistul Nicolae Botgros, directorul artistic și dirijorul Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” a reușit să completeze listele de semnături în aceeași zi când au fost eliberate de către Comisia Electorală Centrală. Maestrul candidează pe circumscripția nr. 42 Cantemir-Cahul, independent.
Artistul justifică rapiditatea colectării semnăturilor prin faptul că ar avea priză la public. „Nu sunt primul care a colectat semnăturile într-o zi. Probabil că am și eu o priză la public și oamenii au semnat cu mare drag aceste liste. Sper să nu-i dezamăgesc în această campanie și dacă dă Dumnezeu să fie, să câștig această campanie să ajung și eu în parlament, o să mă strădui să fac lucrurile, așa, nu cu mari promisiuni, dar cu atât cât pot să fac eu. Macăr atât cât am făcut eu cu Orchestra „Lăutarii”. S-a văzut și știe lumea întreagă ce am făcut.”, transmite Moldova.org
Potrivit maestrului, 500 de oameni din circumscripția 42, numărul minim pentru care un candidat poate fi înregistrat, nu este un număr atât de mare. „Din sat în sat dacă te duci și oamenii te așteaptă… M-au așteptat cu mare drag în toate satele. Așa că nu este atât de complicat lucrul acesta. Mai am și eu niște oameni care mă ajută, nu fac lucrurile acestea eu singur”, a declarat Nicolae Botgros, referindu-se la 3 membri ai grupului de inițiativă care au colectat semnăturile.
La sfârșitul lunii decembrie 2018, dirijorul Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” a participat la forumul PDM și și-a anunțat susținerea pentru Pavel Filip, candidat pe circumscripția nr. 20, Strășeni.