Nicu Popescu, fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și absolvent al MGIMO de la Moscova, a atras atenția asupra necesității urgente de a investi în apărarea țării. Declarațiile sale vin în contextul violării spațiului aerian al Moldovei de către drone și rachete ale Federației Ruse.
„De peste 30 de ani, Rusia a urmărit să mențină statele din jur slabe, nepregătite și vulnerabile, pentru a le putea reocupa, intimida sau subordona politic. O parte esențială a acestui efort a fost promovarea unui discurs fals, care susține că neutralitatea este suficientă și că nu este nevoie de o armată sau de instituții de forță puternice. Acest discurs nu a făcut decât să mențină Moldova slabă și vulnerabilă”, a declarat Popescu.
Fostul șef al diplomației moldovene a subliniat că, în condițiile actuale, protejarea securității și a păcii necesită atât parteneri internaționali puternici, cât și eforturi semnificative la nivel național: „Avem nevoie de parteneri care ne-au sprijinit și care ne vor sprijini în continuare, dar nimeni nu va proteja Moldova dacă aceasta nu investește în propria apărare. Statele mici, precum Estonia și Cipru, demonstrează că securitatea poate fi asigurată doar printr-o abordare serioasă. Estonia alocă peste 3% din PIB pentru apărare, iar Cipru aproape 2%. Moldova trebuie să învețe din aceste exemple.”
Popescu a menționat și necesitatea unor investiții pe termen lung pentru dezvoltarea apărării antiaeriene: „Apărarea aeriană nu se construiește peste noapte. Dezvoltarea unor sisteme eficiente poate dura ani sau decenii și implică investiții mari. Dar fiecare procent în capacitatea de apărare înseamnă vieți salvate. După 2022, să pui sub semnul întrebării necesitatea de a proteja cetățenii prin fortificarea capacităților de apărare nu mai poate fi considerat naivitate, ci rea-voință.”
Popescu a avertizat că ignorarea problemelor legate de securitate pune în pericol viețile cetățenilor și viitorul țării: „Neglijarea apărării timp de trei decenii, fie din naivitate, fie din rea-intenție, a lăsat Moldova vulnerabilă. Este timpul să conștientizăm că securitatea nu este un lux, ci o necesitate. Investițiile în radare performante și interceptoare moderne sunt esențiale pentru a proteja populația și a asigura pacea pe termen lung.”
Declarațiile lui Nicu Popescu vin pe fondul unor provocări crescute la adresa securității Republicii Moldova, reafirmând importanța consolidării capacităților de apărare și a colaborării cu partenerii internaționali.