Alte știri

NOAPTE CU SFÂRȘIT TRAGIC // Două persoane și-au pierdut viața în incendii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în ultimele 24 de ore, două persoane și-au pierdut viața în incendii.

Primul caz în care a decedat  un bărbat în vârstă de 60 de ani a avut loc în dimineața zilei de 12 ianuarie în orașul Criuleni.

Conform primelor informații apelul la Serviciul 112  a fost recepționat la ora 08:05. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri care a stabilit  că ard bunurile din interiorul unei odăi. În procesul de intervenție, pompierii  au găsit cadavrul carbonizat al proprietarului.  În urma primelor investigații s-a stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza imprudenței în timpul fumatului. Toate circumstanțele cazului urmează a fi cercetate.

Un  alt caz în care a avut de suferit o altă persoană a avut loc în sera zilei de 12 ianuarie în localitatea Dezghincea din UTA Găgăuzia. Potrivit primelor informații un bărbat în vârstă de 67 de ani a decedat după ce locuința acestuia a fost cuprinsă de flăcări. În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul casei și acoperișul. La fața locului au intervenit pompierii din Comrat.

Cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiști. În acest context, IGSU atenționează oamenii să respecte  cu strictețe regulile antiincendiare, în special la exploatarea surselor de încălzire și să evite fumatul în locuințe.

Potrivit Inspectoratului de la începutul anului 2021 în Republica Moldova au avut loc 47 de incendii în care și-au pierdut viața 7 persoane.

loading...

Comments are closed.