Noi detalii în dosarul reținerii angajaților vamali: 675 000 de lei, depistați într-o casetă de siguranță

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a ridicat mijloace bănești, echivalente cu circa 675 000 de lei, în cadrul cauzei penale în care sunt cercetați trei angajați ai Serviciului Vamal și un broker. Este vorba despre 5000 de euro și 29 950 de dolari, depuși într-o entitate bancară în casetă de siguranță, care aparțin familiei unuia dintre figuranții din dosar.

Potrivit ordonanței, percheziția a fost autorizată în scopul verificării informației privind deținerea de către învinuit a obiectelor sau valorilor, rezultate din infracțiunea incriminată, și care eventual pot fi supuse confiscării speciale sau extinse. În prezent, banii ridicați sunt supuși expertizei, ulterior urmând să fie stabilită proveniența acestora.

Amintim că, cei trei angajați vamali și brokerul, reținuți acum o săptămână de CNA și Procuratura Anticorupție, se află în arest preventiv. Aceștia sunt învinuiți de comiterea infracțiunilor de corupere prin pretinderea și primirea de mijloace financiare de la agenți economici pentru organizarea diminuării valorii în vamă a mărfurilor introduse în Republica Moldova.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share