Externe

Noi simptome asociate virusului SARS-CoV-2, identificate de un grup de experți din Austria

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sezonul gripelor și al răcelilor este în toi. Însă de multe ori simptomele, de la strănut la nas înfundat, ne duc cu gândul la COVID-19. Medicii au anunțat deja că nu mai pot face diferența între aceste boli doar în urma unui simplu consult.

Un grup de cercetători din Austria au împărțit simptomele noului coronavirus în 7 categorii. Față de simptomele știute până în prezent, pe noua listă se regătesc inflamațiile de la nivelul ochilor și mucoasei, ce au fost asociate bolii COVID-19. De asemenea, durerile articulare și afecțiunile gastro-intestinale au fost și ele puse pe seama infecției cu noul coronavirus.

Oamenii de știință au observat, în urma analizelor de sânge pe care le-au făcut subiecților, că imunitatea dezvoltată în fața acestei boli este diferită în funcție de simptomele resimțite. Astfel, un pacient care a avut febră ridicată are o imunitate ce se întinde pe o durată mai lungă de timp, spre deosebire de persoanele care au avut drept simptom pierderea gustului şi a mirosului.

Testele au mai arătat că sistemul imunitar al pacienţilor depistați pozitiv prezintă modificări. E ca o amprentă care rămâne în sângele acestor persoane, spun cercetării. Aceștia au mai descoperit și faptul că bolnavii de COVID-19 prezintă un risc crescut să dezvolte boli autoimune. Autorii studiului spun că aceste informații ajută nu doar la o mai bună înţelegere a bolii, ci şi la dezvoltarea de vaccinuri eficiente.

loading...

Comments are closed.