Nou record de cazuri COVID-19 în România. Câte teste au fost efectuate

Autoritățile au anunțat azi, 16 iulie, 777 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, care au urcat bilanțul bolnavilor COVID-19 de pe teritoriul României, de la începutul pandemiei și până acum, la 35.003. Numărul de teste a fost însă și el ridicat – peste 19.000, relatează Libertatea.ro

Ziua de joi a adus un nou record de cazuri COVID confirmate în doar 24 de ore – 777. Precedentul record fusese stabilit pe 11 iulie, când au fost 698 de cazuri. Ș

i numărul de teste a fost unul ridicat – 19.097, cel mai mare număr de teste efectuate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, dincolo de pacienții ATI, există în prezent 3.690 de pacienți confirmați internați în secțiile spitalelor.

Citește și: Starea de alertă în România va fi prelungită cu 30 de zile. Declarațiile lui Iohannis

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share