Noua versiune a sistemului „e-Factura”, subiect al cursurilor de instruire organizate de CTIF

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) informează contribuabilii persoane juridice despre oportunitatea de a participa la cursurile de instruire on-line privind utilizarea noii versiuni a sistemului informațional automatizat (SIA) „e-Factura”, programate pentru a doua jumătate a lunii iunie.

În această perioadă, CTIF va organiza cinci cursuri de instruire cu tema nominalizată: în limba rusă – la 16 și 26 iunie și în limba română – la 17, 19 și 30 iunie. Cursurile au o durată de patru ore fiecare și se vor desfășura în intervalul orelor 9.00 și 12.00. Instruirile vor decurge în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom.

Cursurile de instruire au scopul de a familiariza contribuabilii cu modul de creare, redactare, semnare și circulație a facturilor fiscale electronice în SIA „e-Factura” și cu funcționalitățile dezvoltate ale noii versiuni a acestui sistem, versiune ce se află în prezent la etapa de testare.

Doritorii de a participa la instruiri urmează să se înscrie la ele, accesând link-ul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdJnqCjlQEh6O9Bu0Qfd6ux896-ANElS8CLlSSF86UY_8p0gA/viewform, pagina web http://cursuri.ctif.md sau la tel: 022 822 032, 068669942 ale Centrului de instruire în finanțe al CTIF. La aceleași telefoane ei pot afla mai multe informații despre condițiile de participare la cursuri, agenda și orarul acestora.

În prima jumătate a lunii iunie, CTIF a organizat patru cursuri de instruire on-line dedicate utilizării noii versiuni a sistemului „e – Factura”. La ele au participat 94 de specialiști implicați în procesul de perfectare și emitere a facturilor și facturilor fiscale, majoritatea fiind din cadrul autorităților publice centrale și locale.

Amintim că CTIF a demarat procesul de testare a noii versiuni a SIA „e – Factura” la 1 iunie 2020. Informații despre modul de participare la testarea sistemului pot fi găsite aici. (https://ctif.gov.md/ro/fost-dat-startul-etapei-de-testare-noii-versiuni-sistemului-e-factura).

Total
0
Shares
Total
0
Share