Noua Zeelandă propune folosirea cartelelor cu Bluetooth pentru monitorizarea cazurilor de coronavirus

CovidCard este o cartelă cu Bluetooth care poate comunica cu alte cartele de acest gen din vecinătate şi care poate apoi fi identificată la nevoie.

În timp ce anumite ţări propun utilizarea anumitor aplicaţii de mobil, iar Apple şi Google colaborează la realizarea unui sistem care poate identifica persoanele care au intrat cu cei infectaţi cu COVID-19, Noua Zeelandă are o soluţie ceva mai simplă. De fapt, ideea de bază este aceeaşi, însă abordarea este mai practică, eliminând complet din ecuaţie smartphone-ul. CovidCard este o cartelă cu Bluetooth care poate comunica cu alte cartele de acest gen din vecinătate şi care poate apoi fi identificată la nevoie, pentru a te avertiza dacă ai intrat sau nu în contact cu o persoană infectată.

Ideea din spatele CovidCard nu este nouă. Aceasta funcţionează într-o manieră similară cu dispozitivele Tile, care sunt folosite pentru a găsi obiectele „pierdute” din vecinătate. Acele dispozitive se conectează însă la un smartphone, însă în cazul CovidCard, acest lucru nu este necesar. Practic, CovidCard nu face decât să păstreze un istoric al tuturor celorlalte CovidCard-uri ale altor persoane pe care le-ai întâlnit sau care au stat la o distanţă mică de tine.

Sursa: descopera.ro

Citește și: Studiu: Epidemia de coronavirus ar putea dura până în 2022

Total
0
Shares
Total
0
Share