Numărul plăților cu carduri, în creștere cu 55 la sută

Pe parcursul trimestrului doi al anului curent, indicatorii plăților cu carduri bancare și-au menținut tendința de creștere, numărul cardurilor aflate în circulație majorându-se cu 7,9 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, numărul plăților fără numerar efectuate cu cardurile emise în Republica Moldova s-au majorat cu 55,2 la sută, față de perioada similară a anului precedent, transmite IPN.

87,3 la sută din numărul și 87,0 la sută din valoarea operațiunilor TC (transfer de credit) au fost inițiate în format electronic prin intermediul sistemelor automatizate de deservire la distanță (SADD), ceea ce reflectă gradul de digitalizare a serviciilor de plată în Republica Moldova.

Debitarea directă rămâne a fi un instrument mai puțin utilizat pe teritoriul Republicii Moldova. La finele trimestrului al doilea al anului curent, acest instrument a fost utilizat de către 21,6 mii de plătitori. Debitarea directă pe teritoriul Republicii Moldova este utilizată doar de către persoanele fizice în majoritatea cazurilor  pentru plata serviciilor comunale.

Sistemele automatizate de deservire la distanță devin tot mai populare în rândul utilizatorilor. Astfel, s-a constatat o majorare a numărului deținătorilor SADD la finele trimestrului II al anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului precedent, în special datorită creșterii  numărului utilizatorilor sistemelor de tip mobile-payments. Numărul deținătorilor activi a consemnat o tendință de creștere de 21,3 la sută față de trimestrul al doilea a anului 2020, ca urmare a creșterii necesității de a utiliza sistemele automatizate de deservire la distanță pentru efectuarea plăților, în special în contextul situației epidemiologice cauzate de pandemia COVID-19.

În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2021, sistemul automatizat de plăți interbancare și-a derulat activitatea conform programului obișnuit de lucru, procesând 3,4 mln plăți, în valoare de 280,2 mlrd lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share