Externe

O adolescentă de 16 ani a rămas invalidă și a pierdut o sarcină, după ce și-a făcut un tatuaj

Pinterest LinkedIn Tumblr

O adolescentă de 16 ani din Columbia a pierdut o sarcină și a ajuns în scaunul cu rotile, după ce și-a făcut un tatuaj pe sânul drept, iar desenul s-a infectat câteva zile mai târziu, scrie Daily Mail.

Luisa Fernanda a rămas invalidă pentru că infecția i-a afectat coloana vertebrală. Ea a fost supusă unei operații pentru a drena lichidul acumulat în urma infecției, însă apoi a început să aibă probleme cu apendicele.

Adolescenta era însărcinată și a pierdut copilul din cauza tratamentelor pe care a trebuit să le urmeze. „Am fost nevoită să iau multe pastile și am făcut un avort spontan, am pierdut sarcina”, a declarat tânăra.

Tânăra vrea acum să tragă un semnal de alarmă privind riscurile la care se expun cei care își fac tatuaje, fără să țină cont de condițiile de igienă din saloane sau de experiențele pe care le-au avut alții în ele.

În urmă cu un an mi-am făcut un tatuaj, iar din cauza unei bacterii din infecția care s-a format în jurul tatuajului nu voi mai putea merge niciodată. A fost o lovitură grea când medicii mi-au spus că voi rămâne toată viața în scaunul cu rotile. Mama mi-a fost mereu alături și m-a susținut. Este dificil, pentru că am mereu nevoie de ajutor. La început, mi-era rușine să fiu văzută pe stradă, pentru că mă gândeam că oamenii mă vor arăta cu degetul, însă mai târziu mi-am dat seama că nu este bine pentru mine să mă închid în casă.”, a spous adolescenta.

Medicii avertizează cu privire la 5 riscuri la care se expun cei care își fac tatuaje:

Alergia la cerneală, care poate declanșa o reacție inflamatorie sau toxică a cărei gravitate poate varia, mai ales atunci când cerneala conține substanțe chimice metalice. Alergia la cerneală poate apărea atât imediat după tatuare, cât ani mai târziu.

Tatuajele pot ascunde primele semne ale cancerului de piele. Persoanele care își fac tatuaje de dimensiuni mari ar putea să nu observe primele semne ale cancerului de piele, pentru că cerneala poate ascunde alunițele sau evoluția acestora. De aceea, este recomandat ca tatuajele să nu fie făcute în zonele cu alunițe sau peste acestea.

Tatuajele opresc transpirația. Pielea tatuată transpiră cu 50% mai puțin decât pielea fără tatuaje, iar nivelul de sodiu din transpirație este mult mai mare în cazul celor tatuați pe suprafețe mari din corp.

Tatuajele cresc riscul unei infecții bacteriene. Una dintre cele mai periculoase astfel de infecții este cea cu stafilococul auriu, care poate cauza un sindrom rar de șoc toxic și care este rezistentă la unele antibiotice. În cazul infecțiilor, este important ca diagnosticul să fie pus cât mai devreme, iar tratamentul să înceapă imediat, pentru a preveni complicațiile sau decesul cauzat de septicemie.

Tatuajele pot cauza complicații în timpul intervențiilor chirurgicale. În special în cazul persoanelor care trebuie să își facă un RMN, tatuajele realizate cu cerneală metalică pot interfera cu undele de reznonanță magnetică.

Digi24.ro

loading...

Comments are closed.