O clădire s-a prăbuşit în India: 10 morți și 25 de persoane prinse sub dărâmături

Zece persoane și-au pierdut viața în urma prăbuşirii unei clădiri rezidenţiale cu trei etaje în India, lângă Mumbai, luni dimineață. Potrivit mass-media locale, un oficial al agenţiei pentru dezastre a declarat că alte 25 ar fi prinse sub dărâmături, informează Reuters şi France Presse, preluate de Agerpres.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 (22.10 GMT duminică) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai.

Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând printre dărâmăturile clădirii. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.

“Zece persoane au murit, am salvat 11 persoane”, a declarat la rândul său un responsabil al municipalităţii Thane, de care aparţine Bhiwandi, citat de AFP.

Satya Pradhan, şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), a declarat într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa locului.

Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, în special în timpul ploilor musonice sezoniere între iunie şi septembrie, din cauza construcţiilor vechi şi adesea ilegale. Nu a fost oferit imediat niciun motiv pentru ultimul incident din Bhiwandi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share