O companie a familiei Stati a fost pusă sub administrare specială. Care sunt consecințele deciziei CNPF

În cadrul ședinței ordinare din 26 aprilie 2022, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), potrivit misiunii și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieței financiare nebancare, inclusiv a instituit administrarea specială în privința unei companii din holdingul milionarului Anatol Stati, informează Telegraph.md, cu referire la comunicatul de presă al CNPF.

CNPF a decis instituirea administrării speciale la CA „GARANȚIE” SA, urmare a neconformării prescripțiilor repetate emise de autoritatea de supraveghere privind înlăturarea acelorași încălcări – remedierea și lichidarea deficitului de active pentru acoperirea fondului asiguraților pe parcursul mai multor perioade de raportare.

Potrivit instituției de supraveghere, la finele anului 2021, CA „GARANȚIE” SA a raportat un portofoliu de 5 338 polițe de asigurare în vigoare, dintre care 4 420 (82,80%) aferente asigurărilor de răspundere civilă auto, 442 de polițe (8,28%) – asigurărilor de sănătate, 165 de polițe (3,09%) asigurărilor de vehicule terestre (CASCO), care dețin o pondere de 94,17%.

CNPF precizează că toate polițele emise de „GARANȚIE” SA sunt și rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea poate să emită în continuare polițe de asigurare.

Acționar unic al “GARANȚIE” SA este grupul “ASCOM” S.A. al familiei Stati, cu o participație de 100%. În prezent capitalul social vărsat constituie 19 800 000 lei.

Toate produsele „Garanție” SA, sunt acoperite prin două tratate de reasigurare, cu două companii de talie mondială. Primul a fost încheiat în aprilie 2015 cu compania internațională de reasigurări Swiss Reinsurance Company Ltd (Zurich, Elveția), următorul tratat a fost încheiat la data de 1 august 2016 cu compania internațională de reasigurări SCOR Perestrakhovaniye LLC – SCOR Group (Franța). De asemenea, precizăm că ambele tratate au fost încheiate prin susținerea și intermediul brokerului de reasigurare lider în regiunea Europei de Sud Est – MAI Reinsurance Brokers SIA.

Istoria “GARANȚIE” SA a început în urmă cu peste 24 de ani, timp în care compania a oferit soluții viabile clienților săi, adaptându-și permanent produsele și tarifele la tendințele pieței și respectându-și, totodată, obligațiile asumate prin contractele de asigurare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share