O companie de asigurări a intrat în incapacitate de plată

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a decis să fie intentată procedura de insolvabilitate a companiei Klassika Asigurări. Mold-street.com scrie că starea financiară a companiei nu a dat semne de îmbunătățire, după un an de aflare sub administrare specială și în procedură de remediere financiară.

Potrivit datelor CNPF, care citează Raportul administratorului special al Klassika Asigurări, compania avea pe 30 iunie 2020 o rată de solvabilitate – de 21,9%, marjă de solvabilitate disponibilă – de 4,925 milioane lei, deficit de active eligibile – de 21,53 milioane lei, coeficient de lichiditate – 0,42 și lichidități de 4,56 milioane lei.

În același timp, Klassika Asigurări avea obligații pe contracte de asigurări în mărime de 24,27 milioane lei, iar obligațiile devenite scadente se ridicau la circa 11 milioane lei. Pe lângă cheltuielile aferente activității de asigurare, care constituie 15,32 milioane lei (pe 30.06.2020), Klassika Asigurări suportă și alte cheltuieli la fel de considerabile, media lunară constituind 2,78 milioane lei.

Bani.md amintește că, în toamna anului trecut, CNPF a suspendat licența companiei care face parte din așa-numitul „Grupul Șor” pe un termen de jumătate de an. Asta după ce acționariatul „Klassika Asigurări” a ignorat prescripțiile anterioare ale Comisiei. CNPF a prescris acționariatului „Klassika Asigurări” SA să înstrăineze pachetul de acțiuni deținut în termen de trei luni.

Aceeași companie mai este menționată în raportul Kroll, scrie realitatea.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share