O companie din Germania dezvoltă un test pentru depistarea coronavirusului în ochi. În cât timp e gata rezultatul

O companie din Munchen încearcă să pună la punct o nouă tehnică de depistare a coronavirusului, printr-o procedură de scanare a ochilor. Potrivit reprezentanţilor firmei, această tehnică poate identifica în doar trei minute purtătorii virusului şi are o rată de succes de 95%, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Compania Semic RF şi-a dezvoltat aplicaţia de scanare alături de pateneri din Statele Unite şi speră ca aceasta să fie lansată până la sfârşitul lunii viitoare, a declarat director general al companiei, Wolfgang Gruber.

Procedura se bazează pe utilizarea unei fotografii a ochilor, realizată cu un smartphone, şi identifică virusul prin intermediul unei inflamaţii simptomatice a membranei conjunctive oculare, supranumită „ochi roz”.

„Am reuşit să izolăm COVID-19 din peste două milioane de nuanţe diferite de roz”, a explicat Gruber pentru Reuters.

Potrivit acestuia, aplicaţia, testată deja pe un număr de peste 70.000 de persoane, poate procesa până la un milion de scanări pe secundă, existând opţiunea de a extinde această capacitate. Cu ajutorul acesteia s-ar putea reveni la participarea unor mulţimi mari de persoane la evenimente precum concerte şi meciuri de fotbal, notează Reuters.

„Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate”, a adăugat Gruber.

În prima fază, aplicaţia se adresează companiilor şi utilizatorilor comerciali, la un cost de 480 de euro (570 de dolari) pe lună, fiind planificată o lansare ulterioară pentru persoane fizice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share