O companie străină din Republica Moldova va oferi, până la finele acestui an, 1 000 de noi locuri de muncă! Aflați detalii 

O companie străină din Republica Moldova va oferi, până la finele acestui an, 1 000 de noi locuri de muncă, guvernul filip

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Igor Corman, administrator SE Bordnetze SRL, ex-Președinte al Parlamentului RM, s-a referit la intenţia companiei pe care o conduce de a-şi dubla numărul de angajaţi (de la 1 mie până la 2 mii) până la finele anului curent.

„Pentru noi acest aspect al activității noastre este unul important, deoarece SEBN MD este în continuă creștere, urmare a majorării volumelor de producție. Actualmente, în cadrul companiei activează peste 1000 de angajați, iar până la sfârșitul anului 2018 cifra se va dubla. Apropo, cei care fac parte din echipa SEBN MD beneficiază de salarii motivante, hrană și transport gratuit, condiții bune de muncă și noi de fiecare dată ne străduim să scoatem în evidență acest aspect, pentru că e inclusiv ceea ce ne deosebește de majoritatea întreprinderilor ce activează în Moldova”, a declarat Igor Corman.

Potrivit lui, în lunile următoare SE Bordnetze SRL va promova activ oferta sa de muncă, „continuând să atragă noi angajați, cărora le va oferi cele mai bune condiții de activitate – nu mai rele ca în Occident”. Igor Corman a precizat că SE Bordnetze SRL, preponderent, recrutează angajaţi din Orhei, Teleneşti şi Rezina.

„E un proces care necesită efort, dar noi am mai trecut printr-o provocare similară: acum avem circa o mie de angajați, iar la începutul lui 2017 aveam doar 470. Într-un fel, am reușit o dublare a numărului de angajați și acum urmează să facem același lucru, numai că cifrele „de control”, dacă le pot spune astfel, sunt altele. Pentru a reuși în acest sens este foarte important să ne afirmăm în ochii oamenilor, să ne promovăm imaginea noastră de companie responsabilă, care oferă condiții de muncă bune, e corectă în raport cu angajații etc. Cred că până acum am reușit multe în această direcție, ceea ce îmi dă motiv să spun că suntem atractivi pentru oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă”, a spus el.

Fabrica SE Bordnetze SRL a fost deschisă la Orhei în septembrie 2017: suprafața – circa 27 mii metri pătrați, iar investiția inițială a constituit circa 26 mil. euro. Cifra de afaceri a companiei în 2017 a constituit circa 13 mil. euro. De la începutul activității în Moldova, pe lângă cele circa 1 mie de locuri de muncă create, compania a transferat în bugetul de stat circa 1,7 mil. euro.

SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și e o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați în 15 țări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share