O femeie care era în vacanță a aflat că i-a fost demolată casa. Firma a recunoscut că a greșit adresa

O femeie aflată în vacanță a aflat că, în lipsa ei, casa i-a fost demolată. Un angajat de la firma care s-a ocupat de demolare a recunoscut că a greșit adresa, dar până acum nu a fost luată nicio măsură de sancționare sau de despăgubire, scrie Digi24.ro

Susan Hodgson a declarat într-un interviu pentru Associated Press că atunci când s-a întors din vacanță a găsit în locul casei sale din Atlanta doar o grămadă de moloz. Femeia a spus că este furioasă din cauza acestei situații și că este încă în stare de șoc. „Mă tot întreb: este o glumă sau cum?”.

Susan a povestit că o vecină a sunat-o în perioada cât a fost plecată și a întrebat-o dacă a angajat pe cineva să dărâme casa. „Am răspuns că nu”. Vecina i-a spus: „Ei bine, este cineva aici care tocmai a demolat toată casa”, a povestit Susan. Întrebați de către vecina respectivă în ce bază se află acolo, muncitorii s-au enervat și i-au spus să își vadă de treaba ei.

Susan a trimis un membru al familiei să vadă ce se întâmplă și să ceară o autorizație pentru demolare. La verificarea autorizației, echipa a recunoscut că greșise adresa. Susan Hodges este revoltată de această situație, cu atât mai mult cu cât spune că proprietatea nu avea nicio problemă și că toate impozitele erau plătite. Ea a făcut plângere la poliție și a discutat cu avocați ca să caute o soluție cum să rezolve situația.

Ea a declarat că până în prezent nu a fost contactată de nimeni de la compania responsabilă de această greșeală. „Cum să vii să dărâmi casa cuiva și apoi să pleci. Cum să crezi că e în regulă? Mi-aș dori să vină să rezolve problema. E greu de crezut că cineva crede că are dreptul să vină și să distrugă ceva, iar apoi să nu vină să spună că îi pare rău. Ce trebuie să fac pentru a remedia asta?”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share