O femeie din Italia a decedat, refuzând chimioterapia ca să poată naște un copil sănătos

O viitoare mamă a luat decizia imposibilă de a nu face chimioterapie pentru a proteja viața bebelușului ei nenăscut, scrie Observatornews.ro

Azzurra Carnelos avea 33 de ani și era însărcinată când a aflat că boala necruţătoare pe care credea că a învins-o a revenit. Tânăra a decis să meargă împotriva sfaturilor medicului de a începe chimioterapia, astfel încât să-și poată aduce copilul la termen.

Şi-a putut ţine doar 8 luni copilul în braţe

”Fiul după care tânjea”, potrivit mamei ei, pe nume Antonio, s-a născut în august 2023, dar, din păcate, Azzurra a murit opt luni mai târziu. Tânăra italiană a descoperit pentru prima dată că are cancer la sân în 2019, după ce a visat-o pe bunica ei Nori – care murise de aceeaşi boală cu ani în urmă şi care i-a spus să facă un control. După diagnostic a început tratamentul, care i-a pus cancerul în remisie.

În februarie 2022, Azzurra și partenerul ei, Francesco Favero, s-au căsătorit și au început să facă planuri pentru a-şi întemeia o familie. În aceeași lună, au descoperit că vor avea un copil. La cinci luni de sarcină, mama a primit vestea sfâșietoare că boala ei a revenit. Azzurra și-a reluat tratamentul vara trecută, dar deja era prea târziu. Ea a murit în casa ei din Oderzo, Italia, pe 13 aprilie.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share