Externe

O femeie din Vaslui a plătit un consătean să-i spânzure bărbatul în pădure. Funia ar fi cumpărat-o mama soacră

Pinterest LinkedIn Tumblr

Două femei din județul Vaslui, mamă şi fiică, au fost reținute de polițiști, după ce aceștia le-au prin în flagrant, în timp ce încercau să-l spânzure pe ginerele, respectiv soțul lor. Ele voiau să pună mâna pe cele două case construite de bărbat și să le vândă, dar ucigașul tocmit să execute omorul le-a denunțat la Poliție.
Complotul criminal a avut loc în satul Măscurei, comuna Pogana, județul Vaslui, unde locuiesc toate personajele implicate în complot.

Nevasta și soacra au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Cel care le-a denunțat a fost chiar bărbatul pe care l-au tocmit să-l omoare pe bărbatul ce stătea în calea planului lor de îmbogățire prin vânzarea celor două case, înregistrate pe numele lui.

Potențialul asasin le-a povestit polițiștilor intenția celor două femei. În urma crimei, ucigașul urma să primească 6.000 de lei.

Potrivit acestuia, soacra bărbatului a mers personal la magazinul din sat și a cumpărat o funie lungă de 6 metri.

Planul stabilit de soacră și de fiica ei prevedea ca ginele/soțul să fie spânzurat într-o pădure din apropiere, astfel încât totul să pară o sinucidere.

După ce le-a denunțat pe comanditarele asasinatului, infractorul recidivist, care trebuia să devină asasin, i-a ajutat pe polițiști să realizeze flagrantul. El a venit joi, 1 aprilie, la domiciliul celor două femei, însoțit de un ofițer sub acoperire, spunându-le că are nevoie de ajutor pentru a pune planul în aplicare. Soacra victimei le-a dat sfoara și le-a spus să-l spânzure bine, să nu scape.

Prinse în flagrant, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore, cu propunere pentru arestare preventivă (mandat de 30 de zile).

Bărbatul în vârstă de 38 de ani s-a declarat șocat de intenția soției sale, cu care are 3 copii şi 12 ani de căsnicie.

„Am avut o viață cu ea cât de cât, eu am ținut la ea. Am iubit-o. Am două fete şi-un băiat. A fost iubire. Nu-mi dau cu seama. Nu am știut nimic. Banii îi aduceam în casă. I-am iertat multe pentru copii, dar nu mă așteptam să vrea să mă vadă mort. Soacrei mele i-am făcut casă mare lângă noi, eu am muncit cu mâinile mele la casa ei. Se mai băga între noi. Dar cum să plătească ele un om să mă spânzure?! Acum, ce să fac?! Duc viața înainte, cresc copiii. Îi mulțumesc omului ăstuia că a anunțat Poliția”, a declarat soțul femeii.

O cunoștință a bărbatului a reacționat făcându-și cruce: „Incredibil! Nu am crezut niciodată, a jucat un rol atât de bine! Felicitări pentru el ca nu a vrut să-l omoare, că are trei copii. Pentru 6.000 de lei să-și pună iar carnea în saramură. Tot se descoperea. Nu credeam că se ajunge în halul asta. El a fost foarte bun, a mai băut, dar banul îl aducea în casă”.

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a preluat ancheta. Se fac cercetări pentru instigare la omor.

Sursa: ziaristii.com

loading...

Comments are closed.