O femeie însărcinată a fost atacată MORTAL de mai mulți câini

O femeie însărcinată în a șasea lună, a fost rănită mortal de un grup de câini în timp ce făcea o plimbare într-o pădure din Franța, scrie Daily Mail.

Moartea femeii, în vârstă de 29 de ani, în pădurea Retz, la 150 km de granița cu Belgia, a survenit în urma unei hemoragii cauzate de mai multe mușcături la membrele superioare și inferioare, precum și la cap, a indicat procurorul din Soissons, Frederic Trinh, într-un comunicat.

Elisa Pilaski, victima, a fost găsită moartă de soțul ei, sâmbătă după-amiază, în Pădurea Retz, la nord de Paris, unde își plimba propriul câine Curtis.

O autopsie efectuată luni a constatat că a sângerat până la moarte, în intervalul orar 13.00 și 13.30, de la mușcăturile membrelor superioare și inferioare și a capului de la câini multipli.

„Au fost prelevate probe de la 93 de câini, de la cei aparținând victimei (5 în total) și de la cei care au participat la o vânătoare organizată în apropiere”, a indicat parchetul.

„Este vorba în special de identificarea câinelui sau câinilor ucigași”, a continuat procurorul, precizând că femeia prezenta atât mușcături “ante mortem” cât și “post mortem”.

Victima, însărcinată, și-a sunat iubitul, potrivit spuselor acestuia, pentru a-i semnala „prezenta unor câini amenințători” în timp ce-și plimba câinele.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share